Regina Mamă de Manlio Santanelli 9.5/10

Când vezi pe afiş titlul „ Regina Mamă”, primul gând te duce la o regină în adevăratul sens al cuvântului, la marile dinastii engleze eventual, mai ales dacă nu observi că sub numele piesei este trecut numele unui autor italian: Manlio Santanelli. În realitate este vorba despre o regină a scenei: Olga Tudorache. Sau, ca să fiu cât mai obiectiv, una dintre reginele scenei româneşti. O actriţă care la cei 80 de ani ai săi (împliniţi pe 11 octombrie) susţine un spectacol de 3 ore, în 2 personaje, un spectacol la care de fiecare dată când mă uitam la ceas mă miram de cât de repede a trecut timpul, cu toate că nu aveam în faţă decât doi oameni care în cea mai mare parte nu fac altceva decât să discute.
Regina (Olga Tudorache) este o femeie ajunsă la sfârşitul vieţii, iar Alfredo (Marius Bodochi) este fiul său care se mută în locuinţa acesteia pentru câteva luni sub pretextul îngrijirii bătrânei, care nu mai avea mult de trăit, suferind de o boală de sânge foarte gravă. Acesta începe în casa mamei sale scrierea unei cărţi, sub formă de jurnal, despre ultimile zile din viaţa femeii, în speranţa că rezultatul va fi un succes răsunător care să îi relanseze cariera de jurnalist ratat. Discuţiile purtate de cei doi sunt variate, de la cele banale (precum cea de la început legată de baston) la cele mai profunde, despre tinereţea bătrânei şi paralelele pe care le face ostentativ între Aflred şi tatăl său, dându-i-l aproape în permanenţă drept exemplu pe acesta din urmă.
Un conflict în adevăratul sens al cuvântului apare atunci când Regina ascultă înregistrările din reportofonul pe care Alfredo îl folosea pentru cartea sa şi află adevăratul motiv pentru care propriul său fiu se afla în casa sa.
Piesa seamănă pe undeva cu cea a Anei-Maria Bamberger (Peşte cu mazăre), unde protagoniste sunt o mamă (în vârstă) şi fiica sa. Dacă acolo mama este nemulţumită de ginerele său, în „Regina mamă” nemulţumirile şi dispreţul sunt îndreptate către noră. Va afla însă că relaţia fiului său se terminase cu ani în urmă (Alfredo chiar o păcăleşte, spunându-i că a mancat-o pe soţia sa într-un eveniment nefericit, când fuseseră prinşi de o avalanşă, într-o cabană, în munţi).
Finalul este tragic şi neaşteptat în acelaşi timp. În ciuda severităţii şi a posesivităţii sale, Regina îl iartă pe Alfredo pentru gestul cinic de a scrie o carte despre moartea sa, ba chiar hotărăşte să devină co-autor. Îi pregăteşte o zi de naştere aşa cum se cuvine împlinirii unei vârste rotunde. Neaşteptatul intervine atunci când Alfredo moare subit. Momentul revenirii bătrânei (cu tortul) în scenă este cu adevărat dramatic. Felul în care îşi dă seama că propriul fiu este mort, în ziua în care împlinise 50 de ani, m-a cutremurat (şi nu numai pe mine), la fel şi momentul în care stinge lumânările de pe tort, lăsând aprinsă una singură. Spectacolul se termină cu ultimile cuvinte ale bătrânei, înregistrate pe reportofonul destinat cărţii jurnal. Este printre puţinele spectacole la care actorii stau la aplauze fără muzică pe fundal. Momentele care încheie reprezentaţia sunt atât de dramatice încât nicio muzică nu îşi mai are locul. De altfel, foarte mulţi dintre spectatori ies cu lacrimi în ochi din sală.
„Regina mamă” se joaca în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional din 1997, an în care Olga Tudorache a primit premiul pentru cea mai bună actriţă din partea Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru. Multitudinea de mijloace de exprimare teatrală de care acestă actriţă (despre care Oana Pellea spunea pe bună dreptate că face parte dintr-un patrimoniu naţional) dispune sunt uimitoare aşa că veţi râde destul de des pe durata celor 3 ore,la scene precum cea cu bastonul, sau cea cu perfuziile, dar la final impactul va fi pe măsură. Olga Tudorache impresioneză din momentul în care intră în scenă, fără măcar să scoată un cuvânt şi până când la aplauze îi citeşti pe buze acel „vă mulţumesc” de care te simţi oarecum jenat. Jenat pentru că aplauzele noastre, ale spectatorilor, nu sunt suficiente să îi mulţumim ei, acestei mari doamne, pentru ceea ce ne-a oferit.
Regia este semnată de Gelu Colceag, iar alegerea lui Marius Bodochi mi se pare potrivită, jocul său fiind pe măsură.
Acord spectacolului „Regina mamă” un punctaj de 9.5/10.